Mii de persoane, membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia și rude ale acestora, au protestat la Mioveni

Mii de persoane, membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia și rude ale acestora, au protestat la Mioveni
Publicat: 17/04/2015, 09:54

Protestatarii s-au adunat, joi după-amiază, în centrul orașului Mioveni, pentru a-și exprima nemulțumirea față de „tergiversarea de către Guvern a începerii lucrărilor la autostrada Sibiu-Pitești”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Manifestanții au solicitat, de asemenea, modificarea unora dintre prevederile Codului Muncii, considerând că acesta conține unele „prevederi abuzive pentru salariați”, și acuză, totodată, lipsa de proiecte din partea autorităților privind creșterea numărului locurilor de muncă.

Liderii de sindicat care au luat cuvântul la protest au spus că se tem că își vor pierde locurile de muncă, din cauza lipsei autostrăzii și au acuzat faptul că „o prioritate a clasei politice este acordarea de pensii speciale pentru parlamentari”.

Protestatarii au scandat „Jos Guvernul”, „Jos, jos Guvern mincinos” și „Toți pentru unul, unul pentru toți”.

„Întreaga clasă politică este de vină pentru ceea ce se întâmplă azi cu noi, minciunile lor trebuie să înceteze. Trebuie să-i facem să înțeleagă că lucrează pentru noi”, a spus liderul unuia dintre sindicatele care participă la acest protest organizat de Sindicatul Autoturisme Dacia.

„Sindicatul Autoturisme Dacia a hotărât să demonstreze față de Guvernul Ponta pentru minciunile și pentru inducerea în eroare a întregii națiuni. Au făcut promisiuni de care nu s-a ținut cont. Au promis modificarea Codului Muncii, au promis construcția autostrăzii Pitești – Sibiu. Nu s-au ținut de aceste promisiuni. Construcția autostrăzii Sibiu – Pitești se poate realiza cu 85% din fonduri cu bani europeni. Numai interesele de partid, numai interesele unor clanuri fac ca acest proiect să nu fie realizabil. Este o construcție de interes economic național și european. Nimeni nu poate contesta acest lucru decât Guvernul Ponta. Jos Guvernul Ponta! (…) Ponta s-a ascuns în spatele șovăielilor șovăielnicului Șova, în spatele ministrului Ioan Rus care se pare că e mult mai preocupat de afacerile din Cluj Napoca (…) Nu este o prioritate pentru ei Dacia, locurile de muncă și nici construcția autostrăzii Sibiu – Pitești. Toate investițiile se dezvoltă în zona Clujului, în Ardeal. Ce a făcut Ioan Rus de când este ministrul Transporturilor? Nimic pentru România, numai promisiuni, promisiuni deșarte”, a afirmat în discursul său Anghel Marin, vicepreședinte al Sindicatului Autoturisme Dacia.

La protest, care a fost autorizat, au participat nu doar sindicaliști de la Uzina de automobile Dacia, ci și rude ale acestora, precum și sindicaliști din Poșta Română, Penitenciarul Colibași și de la alte sindicate.

Protestul s-a desfășurat fără incidente, au precizat reprezentanții jandarmeriei, Argeș, care au asigurat ordinea în zonă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună